Superioritate si inferioritate. Inferioritate si superioritate. Egalitate, nu?

“Femeia e o fiinţă slabă, victimă a fiziologiei ei, orientabilă după bărbat, care trebuie s-o ocrotească şi să-i împrumute personalitatea lui.” (George Călinescu)

Consider partial adevarata conceptia lui George Calinescu cu privire la raportul dintre psihologia feminina si cea masculina. Ceea ce perpetueaza societatea este doar o « traditie » a dominatiei barbatului – afirmata de la cele mai pure concepte pana la detalii cotidiene si banale ale relatiei dintre cele doua sexe, ocolind astfel recunoasterea procesului de emancipare al femeii (la fel de autentic), din decursul ultimului secol. In acest sens, tind sa cred ca inferioritatea femeii si superioritatea barbatului sunt lucruri relative si interpretabile, iar diferentele insurmontabile dintre cei doi creeaza, de fapt, un echilibru natural (o completare vitala) pe care oamenii il ataca inutil.

In primul rand, diferenta majora, originara dintre cei doi este, intradevar, fizionomia. In timp ce barbatul detine puterea fizica prin constructia tipic masculina si (aparent) extrem de rezistenta, femeia se identifica, de cele mai multe ori, cu rolul de victima sau sclava.Un exemplu concludent care certifica acest lucru este incredibilul eveniment (1555) unde s-a votat daca femeile sunt oameni si la care a existat un singur vot pro (conform lui J. Delumeau - „Frica in Occident”). Cu toate acestea, suntem pe deplin constienti de puterea de influentare fizica a unei femei, inca din antichitate, concentrata in „fatala” arma a frumusetii. Astfel, precum in cazul Cleopatrei, fiziologia nu victimizeaza, ci mai degraba influenteaza destine, vieti, asa incat produce schimbari importante in cursul istoriei.

Pe de alta parte, opinia lui G. Calinescu, potrivit careia barbatul trebuie sa acorde sprijin si chiar sa „imprumute personalitatea lui” femeii, este una valabila si invers. Mai exact, este vorba de egalitatea de potential dintre cei doi - din punct de vedere psihic si spiritual, datorata simplului fapt ca ambii apartin aceleiasi specii umane, atat de imperfecte. Rezulta, in acest mod, o reciprocitate a nevoii de comunicare si convietuire, inclusiv de preluare a elementelor personalitatii celuilalt. Mai mult, contrar ideilor lui Weininger (conform carora femeia este natura, fara suflet, in timp ce barbatul este natura, dar conexat la „Eul transcedental”), se poate afirma ca ambii au un corespondent in lumea transcedentala si acelasi „potential” spiritual (difera insa masura in care il folosesc).

Rezumand, atat femeia, cat si barbatul, reprezinta doua fiinte complexe, influentate de numerosi factori ai societatii in care traiesc si cu o evolutie a vietii mai mult sau mai putin diferita. Din acest motiv, consider ca este intrucatva injust sa catalogam, sa masuram valoarea unuia sau a altuia pe considerente fizice, sociale sau general-valabile (prejudecati), care doar ne retin de la a cunoaste adevarata „superioritate” ce defineste un om – caracterul, indiferent la care sex apartine.

In loc de introducere

De ce blog?...Probabil ca răspunsul la întrebare e previzibil de simplist si deloc spectaculos - dorinţa de a scrie. Totuşi, este unul sincer, de care am devenit conştientă relativ tarziu, în raport cu momentul aparitiei "dorinţei".

De fapt, am observat ca inhibarea unei dorinţe de acest tip devine o acţiune dificil de controlat în timp, motiv pentru care consider (acum) ca ea merită valorificata încă din starea ei incipientă. Astfel, ghidandu-ma după considerente precum: "Orice lucru are un inceput." si "Niciodată nu e prea tarziu."(da..), accept intr-un final provocarea, lasand lucrurile sa decurgă natural si sperand ca blogul in sine nu-mi va crea nici un fel de "probleme"(suna exagerat, dar obisnuiesc sa iau in calcul părţile negative - de cele mai multe ori). Privind insa cu mai mult optimism viitorul nou-creatului blog, aştept "beneficiile" (legate strict de dezvoltarea personală) pe care anii, in fond, trecerea timpului mi le va releva. Mai mult, dacă ar trebui sa analizez cauza cauzei (pentru a fi si mai precisă), cred ca aceasta dorintă de a scrie e motivata la randul ei de o "dezordine" a gandurilor si impresiilor pe care mi le formez/schimb în mod constant si pe care simt nevoia sa le contabilizez intr-o masura mai mica sau mai mare. Asta e tot. Cred.

P.S: Evident, imaginea nu are legatura cu textul. Sau poate da.[...] Intotdeauna mi s-au parut inutile P.S.-urile...(in cel de fata, aparenta inutilitate e voluntara)